Random Notes

Lucruri care ti se intampla cand mori

Desigur ca dupa ce mori, poate vezi luminita alba, desigur ca poate mergi in rai sau poate ca plutetsi pur si simplu. Ori cine stie, te evapori si nu mai e nimic, nu mai simti nimic. Corpul tau ramane lipsit de vlaga, ca o masinuta de copii fara baterii, ca un trenulet care se opreste in statie, ori un metrou care ramane fara curent. De fapt lucrurile stau cu totul altfel si savantii ori “stiintologii” cum imi mai place sa le zic, au venit cu explicatii pentru orice.

Iata una dintre ele: Potrivit lui Swaab, 'tunelul luminos' pe care multi pacienti afirma cu certitudine ca l-au vazut in pragul morti si despre care cred ca ar fi inceputul vietii de dupa moarte, este de fapt o senzatie generata de lipsa de irigare sanguina a globului ocular, ce provoaca pierderea vederii periferice si produce o lumina in centrul ochiului. Cat despre senzatia de 'plutire' in afara propriului corp, neurologul citat o atribuie cantitatii insuficiente de oxigen din girusul angular, partea creierului responsabila cu senzatia de echilibru. El isi sprijina aceasta teorie pe un experiment in cursul caruia a stimulat respectiva zona cerebrala la unii pacienti constienti, care au avut aceeasi viziune din afara asupra propriului trup, dar care au revenit in acesta odata cu terminarea stimularii.
Iata totusi ce ne spune si dr OZZ: <> Totusi sunt oameni care se gandesc la cu totul alte aspecte dupa moarte, ceea ce inseamna ca toate pot exista, insa in acelasi timp - trebuie sa luam in calcul ipotezele reale intai de toate.

Eu sincer cred ca dupa moartea corpului sufletul traieste pur si simplu in spatiu, merge printre stele avand in vedere ca suntem si noi oarecum praf de stele, si astfel formand materia neagra, vietuieste in continuare in locul din care s-a desprins. Oricat ar fi de ciudat, ar putea fi la fel de real ca si povestea cu raiul, cu Paradisul si altele, avand in vedere ca toate sunt fabulatiile mintii umane, insa cert este ca cu cat e mai vehiculata o idee, cu atat este mai acceptata de oameni si cu atat li se pare mai real, motiv pentru care popularitatea Bibliei este la cote maxime iar baladele populare din ea cunoscute fara oprelisti.

Tu esti compatibil cu… tine?

In dictionar cea mai ampla definitie pe care am gasit-o a fost asta:

COMPATIBILITÁTE s. f. 1. faptul, însuşirea de a fi compatibil. ♢ (lingv.) însuşirea de a putea exista împreună, de a suporta asocierea cu un cuvânt sau prezenţa unei categorii gramaticale. 2. (log.) raport între două enunţuri care nu se exclud reciproc. 3. (mat.) proprietate a unui sistem de relaţii de a fi compatibil. 4. (telec.) ~ inversă = retrocompatibilitate. (< fr. compatibilité)

Sincer iti spun, am pornit acest articol dintr-o frustrare personala. Totul mergea bine din punctul meu de vedere, apoi persoana in cauza a adoptat scuza “incompatibilitatii” ca motiv pentru care relatia nu poate avansa. Totusi, talentul meu innascut de a iesi invingatoare din orice situatie m-a determinat sa pornesc o dezbatere pe tema asta. 

Acum ceva timp intr-o dezbatere pe un forum am primit acest raspuns:

Compatibilitatea intre doua persoane se poate determina prin aflarea afinitatilor comune, in registrele personalitatii, emotional, sentimental. Cuplul este o entitate foarte dinamica in care ambii parteneri se afla ei insisi intr-o continua schimbare. Din acest motiv este bine ca cele doua persoane sa se cunoasca reciproc, astfel incat sa poata sa-si stabileasca obiective si scopuri comune si sa poate evolua si dezvolta ca si cuplu, prin armonizarea diferentelor dintre ei. Cand compatibilitatea se bazeaza pe intuitie, legatura este mult mai puternica si subtila, iar cand fiinta urmeaza calea iubirii, orice relatie devine automat compatibila.

Deci pana acum ai auzit folosindu-se termenul doar in sensul compatibilitatii intre doua persoane, abordata ca subiect in mass-media din mai multe ipostaze: energetic, spiritual, astrologic, numerologic, fizic, material, anatomic etc.  Dar datorita faptului ca noi, oamenii, nu suntem o pasta omogena, ci un complex infinit de elemente imbinate, imi permit sa introduc acest termen: compatibilitatea cu tine insuti.

Dezvoltand acest termen, tema mea se transforma in cateva intrebari ce sper ca iti vor da de gandit:

• Iti cunosti corpul si modul lui de functionare in proportie de 100%?
• Stii intotdeauna ceea ce te poate face fericit?
• Ai experimentat toate variantele posibile intr-o relatie?
• Ai un plan fix de actiune pentru urmatorii 5 ani de la care nu te poti abate?
• … sau poate esti deja implicat intr-o dependenta emotionala ceea ce te exclude din start pentru analiza, pentru ca NU ESTI TU 100%.

Incearca sa raspunzi la aceste intrebari si cand vei ajunge la o concluzie o vreau si eu, pentru ca din punctul meu de vedere, si al multor oameni de stiinta, un raspuns garantat 100% este imposibil. O compatibilitate de 100% NU EXISTA nici macar cu clona ta.

Acum stau si reflectez. Exista o notiune numita “legea atractiei” care spune, printre altele, ca nimic din ceea ce se intampla nu e intamplator si ca toti oamenii pe care ii avem in jurul nostru sunt cu un scop. Desi fac tot posibilul sa fiu o persoana deschisa la minte si sa accept diverse situatii si puncte de vedere, deoarece consider ca ma pot invata ceva, cred ca este pentru prima oara cand nu vad partea pozitiva.

Deci, ori EU nu ma cunosc pe mine suficient, ori TU nu te cunosti pe tine suficient, de vreme ce inca se poate invoca “scuza incompatibilitatii”. 

Asa ca voi aprecia foarte mult interventia ta/voastra pe aceasta tema.

Ce vreau de la viata?

Ar trebui sa-mi caut jurnale de cand eram mica, desi, nu-mi amintesc sa mai am vreo dorinta neindeplinita, in afara de cateva pe care deja le-am transformat in iluzii self-fulfilling prophecies obsesii de-a lungul ultimilor doi ani. 

Acum n-am somn, ma cam doare capul, dar nu stiu sa fac altceva. Nu gasesc nimic amuzant, creativ, inteligent sau intelept in cutiuta de deasupra umerilor despre care sa scriu. E gol. Doare si e gol. Ascult Celine Dion: “You and I” si tot incerc sa-l gasesc pe acel “you”…

Ma simt ca un om foarte batran care nu mai are dorinte proprii si planuri de viitor, ci traieste doar din amintiri, sau din stimulari intelectuale. Ma plictisesc enorm de repede si ma doare cand vad ca oamenii inca nu sunt pregatiti sa ma asculte. Nu mai gasesc energie pentru a construi nimic intentionat, asa ca am ajuns sa traiesc de la sine. 

Ma zbat undeva intre constient si subconstient. Incerc sa ma gandesc cate din dorintele pe care mi le-am exprimat de-a lungul timpului erau intradevar ale mele. Cateodata am impresia ca nu m-am nascut decat sa indeplinesc dorintele altora. Sau poate, dorintele pe care le am eu pentru altii, pe care ii vad mai inteligenti, mai puternici, si dornici de a obtine ceva in viata. Citisem undeva ca iubirea este actiunea de a veni in intampinarea nevoilor celuilalt, nu a dorintelor lui. 

Si totusi, cum faci sa dai in asa fel incat sa primesti ceea ce-ti doresti? Cum faci sa stii ca reactiile actiunilor tale vor fi benefice pentru tine?? De multe ori am avut senzatia ca-mi sabotez propriile actiuni. Probabil din teama de esec si din teama de a fi descoperita ca esuez. Aveam o perioada cand vedeam malul celalat, dar nu vedeam tot podul, si nu indrazneam sa-l trec, de frica sa nu se rupa cu mine. Acum nu mai vad nimic. Nici malul pe care stau, nici abisul, nici malul celalalt.

Cateodata nu ma mai vad nici pe mine. De aceea am nevoie de oameni in jurul meu, care prin actiunile lor, sa-mi reaminteasca cine sunt. In principiu am nevoie de un punct de sprijin. O autoritate cu mai multa inteligenta, intelepciune si iubire decat pot eu sa ofer.

De cand ma stiu ma fascina subiectul autism. Acum imi vine cateodata sa ma ascund sub acest diagnostic, doar ca sa vad cine are abilitatile si curajul de a ma introduce in lumea lui interioara. Cand pot comunica de la suflet la suflet, sau de la minte la minte, ma simt extraordinar.

In principiu am nevoie de iubire adevarata. Din acest motiv o caut peste tot.